Marcarea diferențiată a complementului direct (din eng.: DOM-Differential Object Marking) reprezintă marcarea în mod explicit a complementului direct, de obicei animat.
Dintre limbile romanice, doar spaniola și româna prezintă DOM, realizat prin două metode:
- Prepoziție: « pe » (română)/a (spaniolă)
- Dublare prin clitic (în cazul spaniolei, doar unele dialecte) (Reinheimer and Tasmowski 2005: 219, 287)
Atât în română, cât și în spaniolă complementul direct cu trăsătura [+uman] este marcat în mod obligatoriu prin DOM, în timp ce complementul direct inanimat, cu trăsătura [-uman], nu prezintă DOM, ca în exemplele următoare:
Veo la casa vs. Veo a la mujer
Văd casa vs. Văd pe femeie.
DOM apare pe scară largă în limbile romanice în prezent, dar nu era o trăsătură a latinei.
Prepoziția a a apărut pentru prima dată ca marcă a obiectului direct pentru pronumele personale și substantivele proprii (Garcia and Putte 1995; Melis 1995; Pensado 1995a). În spaniola secolului al XII-lea, El Cantar de Mío Cid, DOM era obligatoriu doar pentru aceste categorii de obiect direct, dar facultativ pentru substantivele comune animate și specifice. În spaniola modernă, DOM este obligatoriu pentru orice complement direct, definit sau indefinit, [+uman] și/sau [+specific] (Dejaron a mis hijas en el bosque).
Limba română modernă se aseamănă mai degrabă cu spaniola CMC, astfel că pentru substantivele comune cu referent personal, marca pe este obligatorie doar atunci când există și dublare prin clitic (Le-au lăsat pe fiicele mele în pădure vs. *Le-au lăsat fiicele mele în pădure), dar opțională atunci când nu există dublare prin clitic (Au lăsat pe fiicele mele în pădure/Au lăsat fiicele mele în pădure).
Specificitatea joacă un rol important în utilizarea mărcii DOM pentru cele două limbi. Astfel, atunci când substantivul are trăsătura [+specific], DOM este obligatoriu:
María busca a un traductor de alemán
Maria caută pe un traducător de germană.
În lipsa prepoziției, dispare și trăsătura de specificitate:
María busca Ø un traductor de alemán
Maria caută Ø un traducător de germană.
Acestea fiind spuse, din primele două exemple reiese faptul că Maria caută un anumit traducător de germană, iar din celelalte ideea că Maria caută un traducător de germană oarecare. Totuși, în cazul spaniolei, această diferență de citire specifică între obiectul direct marcat și obiectul direct nermarcat este mai pronunțată decât în cazul românei.
Câteva contexte în care se utilizează DOM, dar și diferențe între cele două limbi sunt urmtătoarele:
1) Small clause complements (Tigău 2021 : 181), ceea ce în română este elementul predicativ suplimentar:
Considero a/*Ø un estudiante inteligente.
(Îl) consider pe/Ø un student inteligent.
El profesor consideró a/*Ø estudiantes inteligentes.
Profesorul (îi) consideră pe/*Ø studenți indeligenți.
2) Object control predicates (controlul obiectului):
Juan forzó a/*Ø un niño a hacer los deberes.
Ion a forțat pe/Ø un copil să își facă tema.
În exemplul anterior, în spaniolă DOM nu este constrâns de niciun fenomen semantic, la fel ca în cazul small clause complements, dar în română se folosește modul subjonctiv. Însă, în exemplul:
María forzaría a/*Ø una empleada que tuviera depresión a venir al trabajo.
Maria ar forța pe/Ø un angajat care era depresiv să vină la muncă.
3) Clause union (restrângerea propozițiilor): argumentul afectat de cazul acuzativ este obligatoriu marcat prin DOM
María hizo llegar tarde a/*Ø un niño.
Maria a făcut pe/Ø un băiat să ajungă târziu.
María hace quedarse en clase a/*Ø un niño que no haya terminado los deberes.
Maria a făcut pe/Ø un băiat care nu și-a terminat tema să stea în clasă. (idem 2.)
4) Introducerea unui modificator: cierto/« un anumit » vs. cualquiera/« oarecare »
Pe de-o parte, atunci când introducem modificatorul cierto / « un anumit », care are trăsătura [+specific], pentru spaniolă DOM este obligatoriu. Nu este cazul și pentru română. Pe de altă parte, atunci când introducem modificatorul cualquiera / « oarecare », care are trăsătura [-specific], cele două limbi se aseamănă, DOM fiind facultativ.
Juan buscó a/*Ø un cierto futbolista.
Ion caută pe/Ø un anumit fotbalist.
Juan buscó a/Ø un futbolista cualquiera.
Ion caută pe/Ø un fotbalist oarecare.
Astfel, din exemplele anterioare putem trage concluzia că spaniola distinge obiectul direct [+specific], pe de-o parte, de obiectul direct [-specific], pe de altă parte, în funcție de prezența sau absența mărcii DOM. Româna, însă, permite apariția complementului direct atât cu marca DOM, cât și fără, indiferent de interpretare.
Cât despre celelalte limbi romanice standard, franceză, portugheză sau italiană, niciuna nu prezintă vreo marcă specifică pentru complementul direct:
Franceză:
Je vois la femme.
Portugheză:
Estou a ver a mulher.
Italiană:
Vedo la donna.
Referințe bibliografice
AISSEN Judith, 2003, „Differential Object Marking: Iconicity vs. Economy”, Natural Language & Linguistic Theory, vol. 21, n°3, p. 435-483.
DEEPL, „Deepl Translate”, Deepl.com, [s.d.], online: https://www.deepl.com/, consultat pe 28/10/2023.
TIGĂU Alina, 2021, „Differential Object Marking in Romanian and Spanish”, Kabatek Johannes, Obrist Philipp & Wall Albert (eds), 2021, Differential Objet Marking in Romance: the third wave, Berlin, Boston, De Gruyter, p. 173-212.
 |
Cette page a été rédigée pour la revue ROMA 4/2023 par Alexandra Petre. |
