Anumite sondaje de opinie ne arată că 65% dintre români cred în puterea miraculoasă a deochiului (Crangan). Descântecul este un act ritual care permite unei persoane calificate să ia cu mâna (Constantinescu și Fruntelată 2006: 96) deochiul sau ochiul rău (Crangan) de la pacientul său. Riturile de vindecare se aplică unor situații anormale, pentru că îmbolnăvirea este văzută ca un accident nefast și imprevizibil în viața omului (Constantinescu și Fruntelată 2006: 95). În 1978, Pavel Ruxandoiu (“Ruxăndoiu, Pavel”), afirmă că descântecele pot fi separate în două categorii distincte: fabulative[1] și imperative[2].
Din punct de vedere etimologic, termenul rit provine din rădăcina indo-europeană rta, care trimite la originea cosmică, la ordinea raporturilor dintre zei și oameni. Cuvântul latinesc ritus indică ceea ce trebuie făcut. Așadar, riturile sunt acte care caracterizează tradiția și care nu sunt productive decât dacă pun în joc o energie mistică (Colta 2015: 11).
Descântecul de deochi și descântecul, în general, sunt o moștenire culturală foarte veche, această practică fiind menționată atât în Vechiul cât și în Noul Testament (Crangan). Însă, în afară de Biblie, descântecele nu sunt atestate documentar decât în secolul al XVI-lea (Macarie 2012). Există două elemente care au provocat și ajutat apariția și evoluția descântecelor. Pe de o parte, dualismul ori ideea de a crede într-o forță rea și într-o forță bună și, pe de altă parte, credința în puterea magică a cuvântului (Constantinescu și Fruntelată 2006: 99). În lumea rurală, descântecul încă mai joacă un rol important, conservând în forma sa de text, modalități de exprimare specifice poporului (Patrimoniul cultural imaterial al Republicii Moldova). În schimb, desfășurarea ritualurilor s-a modificat enorm, astfel încât, în anumite regiuni (cf. Bacău), oamenii nu mai spun decât un Tatăl Nostru, după care persoana trebuie să-și schimbe locul, lăsând în spatele ei spiritul malefic. În oraș, noile generații cred din ce în ce mai puțin în această tradiție și au tendința să dezvolte o viziune foarte științifică asupra lumii. Așadar, numărul persoanelor cunoscând și practicând această technică s-a redus foarte tare (Patrimoniul cultural imaterial al Republicii Moldova).
În ceea ce privește existența acestui rit în celelalte țări romanice, se constată că influențele majore ale acestei practici provin din Europa Orientală (Repciuc 2012). Putem observa că magia Occidentală a fost influențată de către religia catolică (Repciuc 2012). Așadar, numai magia românească a fost influențată de către cultura bizantină și fondul slavon (Repciuc 2012). Însă, putem observa încă din Antichitate că această practică magică își face apariția în lumea latinească, dar sub o altă denumire hordeolus (Repciuc 2012) sau urcior, fiind vorba de o altă maladie de tratat tot prin descântec. În ceea ce privește urciorul, există dovezi scrise ce ne explică ritualul magic prin care să scăpăm de acesta, să-l îndepărtăm (Repciuc 2012).
În concluzie, descântecul este un ritual magic, atestat prin documente încă din Antichitate. Acest rit, nu își are echivalent în celelalte țări romanice, fiindcă influențele culturale sunt diferite în Romania Orientală față de cea Occidentală. România a fost supusă unei influențe de tip oriental, iar celelalte țări romanice (Italia, Spania, Franța, Portugalia) – unei influențe catolice. Descântecul este o tradiție transmisă din generație în generație, însă puterea sa magică se pierde.
Referințe bibliografice
COLTA R. E., 2015, De la nastere la moarte, Bucuresti, Centrul cultural Judetean Arad.
CONSTANTINESCU N. și FRUNTElată I.-R., 2006, Limba și literatura română, Bucuresti, Folclor.
CRANGAN C., „Deochiul, cat de veche este aceasta superstitie și care sunt explicatiile pentru «functionarea» sa”, Historia, https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/de-deochiul, consultat pe 17/05/2019.
MACARIE D., 2012, „Descantecul între tradiţie și modernitate”, Răsunetul, http://www.rasunetul.ro/descantecul-intre-traditie-si-modernitate, consultat pe 17/05/2019.
Patrimoniul cultural al Republicii Moldova, „Descantecul”, United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization, consultat pe 17/05/2019.
REPCIUC I., 2012, Tipare magice româneşti în contextul romanităţii orientale, Bucureşti, Anuarul Institutului de Etnografie şi Folclor, serie nouă, 23.
WORLDCAT, „Ruxăndoiu, Pavel”, http://worldcat.org/identities/lccn-n91105267/, consultat pe 17/05/2019.
Imagini
https://miscareaderezistenta.ro/obiceiuri-si-traditii/traditii-si-superstitii-descantecul-cine-descanta-si-cand-trebuie-descantat-41558.html
[1] Cele care povestesc episodul îmbolnăvirii urmat de episodul vindecării.
[2] Sunt menite să amenințe complexul patologic.
 |
Cet article a été rédigé pour la revue ROMA 1/2020 par Elena Tarcuta. |
