Sarea în bucate (Petre Ispirescu)
A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el şi-o aruncase asupra fetelor. Ele mărindu-se şi văzând sârguinţa ce punea părintele lor ca să le crească pre ele, să le înveţe şi să le păzească de orice răutăţi şi bântuieli, se sileau şi ele din toată puterea lor ca să-l facă să uite mâhnirea ce-l cuprinsese pentru moartea mumei lor.
Într-una din zile, ce-i vine împăratului, că numai întreabă pe fata cea mai mare: – Fata mea, cum mă iubeşti tu pe mine? – Cum să te iubesc, tată? Iaca eu te iubesc ca mierea, răspunse ea, după ce se gândi că ce lucru poate fi mai dulce pe lume.
[…]
Şi întrebând şi pe fata cea mijlocie: – Dar tu, cum mă iubeşti pe mine, fata mea? – Ca zahărul, tată. Atâta o tăie şi pe dânsa capul şi atâta răspunse. – Să-ţi dea Dumnezeu bine, fata mea. Să mă bucur de tine.
[…] Şi uitându-se şi la fata cea mai mică, ce sta mai deoparte şi cu sfială, o întreabă şi pe dânsa: – Cum mă iubeşti tu, fata mea? – Ca sarea în bucate, tată! răspunse şi ea cu faţa senină, zâmbind cu dragoste firească şi lăsându-şi ochii în jos, de ruşine că vorbi şi ea. Ea se ruşina, biet, văzând că tată-său o băgase şi pe ea în seamă, ca o mai mică ce era.
[…]
Acum am vrut să dovedesc tatei că, fără miere şi fără zahăr, poate omul să trăiască, dar fără sare nu, d-aia i-am gătit bucatele fără sare. Judecaţi dumneavoastră cu minte împărătească cine a avut dreptate.
Toţi mesenii într-o glăsuire găsiră cu cale că pe nedrept a fost fata gonită din casa părintească. Atunci tatăl fetei mărturisi că n-a ştiut să preţuiască duhul fetei sale şi şi-a cerut iertăciune. Fata, şi ea, i-a sărutat mâna şi şi-a cerut şi dânsa iertăciune dacă fapta ei l-a supărat. Şi se puseră pe o veselie şi pe o petrecere de se duse vestea în lume. Tatăl fetei se veselea, nu se veselea, dar socrul ştiu că se veselea şi se mândrea că a dobândit o aşa noră, şi de viţă bună, şi înţeleaptă şi harnică.
Eram şi eu la nuntă împreună cu cheleşul acela care se tupilează printre d-voastră, cinstiţi boieri. Multe ciolane, doamne, mai căzură de la acea masă, şi, care cum cădea, tot în capul chelului le da.
Şi încălecai p-o şea, şi v-o spusei d-voastră aşa.
Şi încălecai p-o lingură scurtă, să trăiască cine ascultă.
Şi mai încălecai p-un fus, să trăiască şi cine a spus.[1]
[1] http://www.povesti-pentru-copii.com/petre-ispirescu/sarea-in-bucate.html
