Limbile romanice sunt varietăți născute din latina veche (Glessgen 2012). Aceste limbi formează o subclasă în interiorul celor 11 ramuri ale familiei limbilor indo-europene (Glessgen 2012). Caracteristic limbilor romanice e faptul că aceaste limbi sunt singurele limbi despre a căror limbă-mamă există atât de multe documente (Glessgen 2012). Lingvistica romanică studiează limbile romanice (româna, italiana, spaniola, franceza, portugheza și anumite dialecte[1]).
Acest domeniu de cercetare se concentreză pe evoluția limbilor din punct de vedere diacronic și sincronic (Russo 2009: 5-11). Abordarea lingvistică integrată își propune să aducă didactica unei limbi mai aproape de cea a unei a doua limbi, prin concentrarea predării limbii nu numai asupra diferențelor, ci și asupra asemănărilor dintre sistemele lingvistice respective (Gauvin et Thibault 2016). Tocmai acesta este demersul adoptat în această lucrare. Vom compara sistemul vocalic al acestor limbi și vom încerca să găsim puncte comune, dar și diferențe.
Sistemul vocalic este alcătuit din totalitatea vocalelor pe care vorbitorii unei limbi le folosesc (Ilincan s. d.). Vocala este o undă sonoră regulată și muzicală formată prin ieșirea aerului din laringe (Ilincan). Acest aer este modificat de către rezonatorul cavități bucale (Ilincan s. d.). Rezonatorul imprimă fiecăreia un timbru specific (Ilincan s. d.). Toate vocalele din limba română sunt orale, sonore și continue (Ilincan s. d.). Vocalele limbii române se clasifică după următoarele criterii: gradul de deschidere, poziția mușchiului lingual și participarea sau neparticiparea buzelor (Ilincan s. d.).
În limba română avem în total 7 vocale (a, e, i, u, o, ă, î), care se disting în funcție de apetură (Toma 2020) și de localizarea lor. În acestă limbă nu avem vocale nazale, doar alofoni nazali (Toma 2020).
În limba franceză există 12 vocale orale (a, ɑ, ə, ø, œ, e, ɛ, y, u, o, ɔ, i) și 4 vocale nazale (ɔ̃, ɑ̃, œ̃,ɛ̃) (Englebert 2020).
Sistemul vocalic al spaniolei (i, u, e, o, a) este foarte simplu. Vocalele își schimbă forma în funcție de context și de tipul de silabe în care apar (Calvo Marín 2020). Însă, putem spune că în acestă limbă sunt 5 vocale principale (Calvo Martín 2020).
Tot 5 vocale întâlnim și în Italiană (Gola 2020).
În portugheză întâlnim 7 vocale în plan fonetic (i, e, a,ɛ,o, u, ɔ), dar doar 5 vocale în plan ortografic (a, e, i, o, u) (Kistereva 2020).
Cu timpul, anumite schimbări au avut loc în cadrul grupului vocalelor limbilor romanice.
De exemplu, diftongarea lui [e] în [ie] este frecventă pe teritoriul de formare al românei, dalmatei, retoromanei și spaniolei (Rus 2018). Diftongarea lui [o] în [uo] este un fenomen întâlnit des pe teritoriul Romaniei apusene, foarte frecvent în spaniolă și destul de rar în italiană și în franceză (Rus 2018).
Există un procesus de nazalizare a vocalelor urmate de consoanele m și n în franceză, portugheză și în câteva dialecte italiene (Rus 2018). Dintre vocalele posttonice finale, [a] se păstreză în italiană și spaniolă, însă în franceză [a] se labializează la un moment dat, iar după aceea se pierde, în sec. al VII-lea; [e] și [i] se păstreză mai bine în italiană și română, în timp ce în franceză se pierde; [o] și [u] au aceeși soartă, iar câteodată se confundă (Rus 2018).
Un fenomen foarte interesant se poate observa în limba română, elementele slave care au început să pătrundă în limba română, nu participă la transformările ei fonetice. Acest fenomen are un interes foarte mare în lingvistica romanică (Macrea 1971). Vocala [a] va trece și prin altă transformare, specifică limbilor romanice: [a] → [e] sub influența unui [i] semivocalic (Macrea 1971). Ultima transformare a lui [a] este proprie limbii noastre și se produce atunci când vocala este precedată de grupul [cl]: lat. clavem > rom. cheie (Macrea 1971). O caracteristică a limbii române este dezvoltarea sistemului de alternanțe fonetice, vocalice și consonantice și a funcției acestora de morfeme în flexiune și în formarea cuvintelor: port- porți- poartă (Macrea 1971).
Aceste observații și analize ne permit să susținem că, chiar dacă limbile romanice sunt surori, acestea au avut parte de-a lungul timpului de anumite influențe diferite, care le-au permis să evolueze într-un mod distinct.
Știați că limba franceză este singura limbă romanică în care nu mai există diftongi și triftongi ?
Referințe bibliografice
CALVO MARTÍN B., 2020, „Le système vocalique espagnol”, Romanet, http://romanet.ulb.be/index.php/la-panromania/linguistique/24-romania/espagnol/linguistique/les-mots/116-le-systeme-vocalique-espagnol, cons. pe 17/10/2020.
ENGLEBERT A., 2020, „Le système vocalique français’, Romanet, http://romanet.ulb.be/index.php/la-panromania/linguistique/2-non-categorise/117-le-systeme-vocalique-francais, cons. pe 17/10/2020.
GAUVIN I. et THIBAULT J., 2016, ‚Pour une didactique intégrée de l’enseignement de la grammaire en contexte plurilingue québécois: le cas des constructions verbales’, Scolagram -Revue de didactique de la grammaire, 2.
GLESSGEN M., 2012, Linguistique romane: Domaine et méthodes en linguistique française et romane, Paris, Armand Collin.
GOLA S., 2020, „Le système vocalique italien”, Romanet, http://romanet.ulb.be/index.php/la-panromania/linguistique/35-romania/italien/linguistique/les-mots/115-le-systeme-vocalique-italien, cons. pe 17/10/2020.
ILINCAN V., „Limba Română contemporană, Fonetică, Fonologiem Ortografie”, Curs pentru învăţă mînt la distanţă (Universitatea “Ștefan cel Mare”, Suceava), SCRIBD, https://fr.scribd.com/doc/123728664/Limba-Romana-Contemporana-Fonetica-Fonologie-Ortografie, cons. pe 17/10/2020.
KISTEREVA M., 2020, „Le système vocalique portugais”, Romanet, http://romanet.ulb.be/index.php/la-panromania/linguistique/46-romania/portugais/linguistique/les-mots/114-le-systeme-vocalique-portugais, cons. pe 17/10/2020.
MACREA D., 1971, „Locul limbii române între limbile romanice”, Cercetări de lingvistică, XVI/1, pp. 3-16.
RUS M.-L., 2018, „Phonetic changes in Romance Languages”, The Proceedings of the International Conference “Communication, Context, Interdisciplinarity”, 5 (Section: Language and Discourse), pp. 83-87.
RUSSO M., 2009, „Présentation”, Recherches linguistiques de Vincennes: Pour une typologie diachronique des langues romanes, Vincennes, Presses Universitaires de Vincennes, pp. 5-11.
TOMA A., 2020, „Le système vocalique roumain”, Romanet, http://romanet.ulb.be/index.php/la-panromania/linguistique/57-romania/roumain/linguistique/les-mots/113-le-systeme-vocalique-roumain, cons. pe 17/10/2020.
[1] A vedea Glessgen Martin pentru mai multe informații în legătură cu acele diaclecte.
 |
Cet article a été rédigé pour la revue ROMA 1/2020 par Elena Tarcuta. |
